Bujia

Bujia este simpla ca teorie: forteaza electricitatea sa formeze un arc electric prin aer, la fel ca un fulger. Este necesara o tensiune (voltaj) foarte mare pentru a creea o scanteie buna, de ordinul miilor de volti.

Este necesara o cale izolata pentru ca aceasta tensiune sa ajunga la electrod, unde poate traversa spatiul si apoi intra în blocul motor, prin care ajunge la împamântare. Bujia trebuie de asemenea sa reziste la temperaturile înalte si presiunea din cilindru, si trebuie proiectata pentru ca aditivii din combustibil sa nu formeze depuneri.

Bujiile folosesc o insertie din ceramica pentru a izola tensiunea la electrod, asigurând astfel ca scânteia se produce la vârful electrodului si nu în alta parte. Aceasta insertie ajuta si la arderea depunerilor: ceramica nu este un bun conductor termic, asadar se încinge puternic în timpul functionarii, iar caldura ajuta la arderea depunerilor.

Uneori este necesara o bujie "fierbinte": aceasta are o insertie de ceramica a carei zona de ontact cu partea metalica este mai mica, reducându-se astfel transferul de caldura si ridicând temperatura, deci arzând mai multe depuneri. Bujiile reci au o zona de contact mai mare, si functioneaza la o temperatura mai scazuta. Producatorul va recomanda tipul de bujie necesar.

Cifra octanica

Unul din timpii unui motor în 4 timpi este cel de compresie, când motorul comprima un volum de aer si combustibil într-un volum mult mai mic, înainte de a-l aprinde cu o bujie. Raportul de compresie arata cât de mult este comprimat acest amestec. Un motor obisnuit poate avea un raport de compresie de 8:1.

Cifra octanica a benzinei va arata cât de mult poate fi comprimat combustibilul înainte de a se aprinde spontan. Când amestecul se aprinde din cauza compresiei, si nu din cauza scânteii de la bujie, se produce fenomenul numit detonare, care poate defecta motorul.

Benzina cu cifra octanica redusa (de 90) nu poate fi comprimata foarte mult. Un mod de a creste numarul de cai putere al unui motor este cresterea raportului de compresie. Numele "octanic" vine din urmatoarea cauza: când se cracheaza petrol în rafinarie, se obtin lanturi de hidrocarburi de lungimi diferite. Acestea pot fi separate si amestecate pentru a obtine diversi combustibili. De exemplu: metanul, propanul si butanul sunt hidrocarburi. Metanul are un singur atom de carbon, propanul are trei atomi de carbon legati, butanul are patru, pentanul cinci, hexanul sase, heptanul are sapte si octanul are opt atomi de carbon legati. Heptanul suporta o compresie foarte redusa.

O cifra octanica de 90 arata ca benzina contine 90% octan si 10% heptan (sau o alta combinatie de combustibili care duc la aceleasi performante cu un amestec 90/10 de octan/heptan). Aprinderea se produce la un nivel de compresie stabilit, si poate fi utilizat doar în motoare al caror raport de compresie nu depaseste nivelul dat. În primul razboi mondial, s-a descoperit ca adaugarea tetraetilului de plumb creste cifra octanica, facând posibila utilizarea benzinelor mai ieftine.

Astfel s-a nascut "benzina cu plumb", care însâ defecteaza actualele convertoare catalitice si polueaza. Benzina fara plumb este mai scumpa, deoarece rafinariile nu mai puteau creste cifra octanica a benzinelor de slaba calitate.